uneifaciala “recunoastereawith: imaginiVps 1gbpsVps 30 day trialalti civileîmbunatatireaVps cheap hostingteroristemotivul milioane
Ultimele stiri
Home » Stiri externe » Motivul pentru care NSA adună milioane de imagini de pe Internet
Motivul pentru care NSA adună milioane de imagini de pe Internet

Motivul pentru care NSA adună milioane de imagini de pe Internet


Agentia Nationala de Securitate (NSA) strânge un numar urias de imagini din comunicatiile pe care le intercepteaza prin intermediul operatiunilor sale de supraveghere pentru a le folosi în programe sofisticate de recunoastere faciala, relateaza New York Times, în editia electronica.


Încrederea agentiei în tehnologia de recunoastere faciala a crescut în mod semnificativ în ultimii patru ani, în timp ce NSA s-a îndreptat catre noi software pentru a exploata numeroasele imagini incluse în email-uri, mesaje telefonice, retele de socializare, videoconferinte sau alte comunicatii, potrivit unor documente secrete.


Agentia intercepteaza “milioane de imagini pe zi” care se traduc într-un “extraordinar potential neexploatat”, potrivit documentelor din 2011 obtinute de fostul consultant Edward Snowden. În timp ce altadata se concentra pe comunicatii scrise si verbale, NSA ia acum în considerare imaginile faciale, amprentele sau alte elemente de identificare la fel de importante pentru misiunea sa de urmarire a suspectilor de terorism si a altor tinte ale serviciilor de informatii, arata documentele.


O prezentare Power Point a NSA din 2011, de exemplu, arata câteva fotografii cu un barbat neidentificat – uneori cu barba, alteori ras – în diferite cadre, alaturi de peste 20 de seturi de informatii despre el, cum ar fi daca a fost pe lista intedictiilor de zbor a Administratiei pentru Securitatea Transporturilor, statusul pasaportului sau al vizei sale, asociati cunoscuti sau suspectati de legaturi teroriste si comentarii despre el facute de informatorii agentiilor de informatii americane.


Nu se stie cu exactitate câte persoane din lume si câti americani ar fi fost vizati de aceste tehnici. Nici legile federale si nici cele la nivel de stat nu ofeora protectie specifica pentru imaginile faciale. Având în vedere misiunile NSA de informatii externe, multe dintre aceste imagini ar implica persoane din afara Statelor Unite ale caror date au fost adunate prin conectari la cablurile de transport, noduri de Internet si transmisiuni prin satelit.


Deoarece agentia considera imaginile o forma de continut de comunicare, NSA ar trebui sa ceara aprobarea unui tribunal pentru imaginile americanilor colectate prin programele sale de supraveghere, la fel ca pentru citirea email-urilor lor sau interceptarea conversatiilor telefonice, potrivit unei purtatoare de cuvânt a NSA. Comunicatiile internationale în care un american ar putea trimite o imagine cuiva urmarit de agentie peste granita ar putea fi scutite de aceste prevederi.


Aparatorii libertatilor civile si alti critici sunt îngrijorati ca îmbunatatirea tehnologiei, folosita de guvern si industrie, ar putea afecta viata privata. “Recunoasterea faciala poate fi foarte invaziva”, a declarat Alessandro Acquisti, cercetator în tehnologia recunoasterii faciale la Carnegie Mellon University. “Înca sunt limitari tehnice în aceasta privinta, dar puterea folosirii computerelor creste, bazele de date cresc, iar algoritmii continua sa se îmbunatateasca”.